Transilvania, la cheremul lui Orbán

Transilvania, la cheremul lui Orbán

Alegerile din Ungaria, care urmează să aibă loc în aprilie 2026, nu vor fi decisive doar pentru Ungaria, ci pot schimba în mod fundamental și viața maghiarilor din afara granițelor. În același timp, datorită apartenenței la Uniunea Europeană și dreptului de veto, Viktor Orbán deține o influență semnificativă și asupra direcției întregii comunități europene. Modelul de democrație iliberală pe care l-a construit timp de 16 ani a devenit principalul și cel mai important „export” al țării. Pentru extrema dreaptă din Franța, Germania sau Olanda, Orbán a devenit un model de urmat și ar putea intra în istorie ca prima întruchipare a liderului suveranist, populist și autoritar.

Cu toate acestea, „cea mai remarcabilă” realizare a sa a fost jefuirea, incitarea și manipularea propriului popor. A provocat daune considerabile societății maghiare, dintre care economia este doar cea mai vizibilă componentă. Scandalul de pe strada Szőlő, fabricile de baterii, incitarea constantă la ură împotriva minorităților și a altor grupuri etnice au împins societatea maghiară într-o profundă criză morală și psihologică.

Pentru Viktor Orbán și Fidesz, problema maghiarilor din afara granițelor a devenit o temă aproape sacralizată. Susținerea „fraților despărțiți” de națiunea mamă, din Transilvania, Slovacia, Voivodina sau Transcarpatia, precum și realizarea unei reunificări simbolice – prin acordarea dublei cetățenii acestora – au plasat într-o nouă dimensiune semnificația unității maghiare. Pentru maghiarii din Ungaria, vizita în Transilvania a devenit aproape un ritual, o sărbătoare cu valențe religioase; imaginea idealizată a țăranului secui a reînviat „spiritul autentic” al maghiarității pierdute.

În timp ce pentru maghiarii din Ungaria Ținutul Secuiesc a devenit un loc de pelerinaj, pentru maghiarii din Transilvania patria-mamă nu a reprezentat întotdeauna siguranță deplină. Se aud frecvent mărturii ale maghiarilor din Transilvania potrivit cărora nu au reușit niciodată să se integreze în societatea maghiară, rămânând mereu outsideri, uneori chiar fiind etichetați drept „români murdari”, fără loc în Ungaria.

Statul maghiar și, prin el, Fidesz au utilizat toate organizațiile posibile pentru a-și consolida popularitatea în rândul comunităților din afara granițelor. În Transilvania, a încheiat alianțe strânse în special cu Biserica Reformată, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), precum și cu alți actori importanți din mediul religios, economic și cultural. Prin intermediul Fondului Gábor Bethlen, a direcționat resurse financiare către comunitățile din Transilvania, care au fost folosite în principal pentru renovarea unor biserici istorice, școli și grădinițe. Desigur, majoritatea acestor instituții educaționale se află în proprietate ecleziastică și/sau sunt considerate instituții de elită. În plus, statul maghiar susține o universitate cu predare în limba maghiară, construiește stadioane și finanțează diverse programe culturale.

La apogeul acestor politici, Ungaria a alocat aproape 1% din PIB pentru sprijinirea maghiarilor din afara granițelor. Această strategie a fost avantajoasă nu doar pentru Fidesz și aliații săi, ci și pentru elitele de limbă maghiară ale statelor respective, care au fost astfel scutite de obligația de a investi în regiunile locuite de maghiari. Clasa politică din România – atât cea română, cât și cea maghiară – a primit cu satisfacție acest sprijin: pentru unii a însemnat eliminarea unei poveri, pentru alții a contribuit la menținerea aparenței îndeplinirii promisiunilor politice. În schimb, s-a cerut practic doar ca, la fiecare patru ani, maghiarii din aceste comunități să nu uite pe cine trebuie să voteze.

Firește, aceste politici nu au rămas necontestate în Ungaria. În timp ce societatea se confruntă cu spitale în ruină, transport feroviar disfuncțional, lipsă de profesori și alte dificultăți structurale, cetățenii observă că taxele lor nu se întorc în servicii publice, ci sunt investite în dezvoltări simbolice ale unor comunități care nu contribuie economic la dezvoltarea țării și care, în același timp, influențează direcția politică a acesteia. La 20 de ani după retorica lui Ferenc Gyurcsány privind „cei douăzeci de milioane de români”, o parte a opoziției maghiare – în special partidul său, DK – a ajuns la concluzia că limitarea drepturilor maghiarilor din afara granițelor poate aduce voturi.

Fidesz a devenit între timp notoriu pentru controlul asupra mass-media. Prin presa scrisă, radio, televiziune, YouTube și rețele sociale, desfășoară o campanie constantă de propagandă. Acest mecanism a fost replicat și în Transilvania. UDMR participă activ la menținerea comunității maghiare într-un „bule de informație”, contribuind la distanțarea acesteia de societatea majoritară din România și la orientarea atenției către evenimentele din Ungaria. Aparatul mediatic susținut de Fidesz servește perfect acest scop, majoritatea maghiarilor din Transilvania consumând media din Ungaria.

Deși aceste politici servesc elitele politice, ele generează tensiuni în societatea românească, în special în zona extremei drepte. Mulți consideră această politică de sprijin drept inechitabilă și se tem de interferența politicienilor unui alt stat în politica internă. Un exemplu relevant este momentul în care Orbán a îndemnat maghiarii din Transilvania să susțină candidatura lui Simion, un politician de extremă dreapta cunoscut pentru poziții anti-maghiare – o intervenție care, în cele din urmă, nu a avut succes.

Acest episod a fost perceput ca o trădare și părea să anunțe o schimbare în relațiile dintre maghiarii din Ungaria și cei din afara granițelor. Reacția a fost puternică, iar majoritatea maghiarilor din Transilvania a votat pentru un candidat pro-european. Situația a fost deosebit de delicată pentru UDMR, prins între imperativele politicii românești și strategia geopolitică a lui Orbán. Pentru prima dată, formațiunea s-a aflat într-o poziție dificilă, fiind nevoită să gestioneze o criză politică.

Eficiența acestei reacții rămâne discutabilă. Popularitatea UDMR în rândul maghiarilor din Transilvania nu este deosebit de ridicată: formațiunea obține voturi mai degrabă „din lipsă de alternative” decât din convingere. În schimb, Orbán și Fidesz rămân în continuare cele mai populare forțe politice din Ungaria în rândul acestei comunități.

Apariția lui Péter Magyar, ascensiunea partidului Tisza și recâștigarea spațiului simbolic de către opoziție ar putea modifica aceste relații, însă, cel puțin pentru moment, Orbán rămâne liderul cel mai popular în Transilvania. Rămâne de văzut ce schimbări ar putea aduce o eventuală alternanță la putere și cum vor fi reconfigurate relațiile construite până acum. După alegerile din aprilie, va deveni mai clar ce nouă dinamică va trebui să gestioneze comunitatea maghiară din Transilvania.

-

Transylvania, the prisoner of Orbán

The Hungarian elections scheduled for April 2026 will not only be decisive for Hungary but may also fundamentally reshape the lives of Hungarians living beyond its borders. At the same time, as an EU member and holder of a veto power, Viktor Orbán wields significant influence over the direction of the entire European community. The model of illiberal democracy he has built over the past 16 years has become the country’s foremost political export. For the far right in France, Germany, or the Netherlands, Orbán has become a model to follow, and he may enter the pages of history as the first embodiment of the sovereignist, populist strongman.

However, his “most illustrious” achievement has been the plundering, incitement, and manipulation of his own people. He has inflicted considerable damage on the Hungarian society, of which the economy is only the most visible element. The Szőlő Street scandal, the battery factories, and the continuous incitement to hatred against minorities and other nations have driven Hungarian society into a deep moral and psychological crisis.

For Viktor Orbán and Fidesz, the issue of Hungarians beyond the borders has become an almost sacralized cause. The support of the “lost brothers” in Transylvania, Slovakia, Vojvodina, and Transcarpathia, along with the creation of a symbolic reunification—through the granting of dual citizenship—has redefined the meaning of Hungarian unity. For Hungarians in Hungary, visiting Transylvania has become something akin to a ritual, almost a religious celebration; the idealized image of the Székely peasantry has revived the spirit of an “authentic” Hungarian identity once thought lost.

While for Hungarians in Hungary, Székely Land has become a place of pilgrimage, for Hungarians in Transylvania, the mother country has not always meant full security. One often hears from Transylvanian Hungarians that they were never able to integrate into Hungarian society, remaining outsiders, sometimes even being labeled as “dirty Romanians” with no place in Hungary.

The Hungarian state—and through it, Fidesz—has used every available organization to strengthen its popularity among Hungarians beyond the borders. In Transylvania, it has formed close alliances particularly with the Reformed Church, the Democratic Alliance of Hungarians in Romania (RMDSZ), and other significant religious, economic, and cultural actors. Through the Gábor Bethlen Fund, it has directed financial resources to Transylvanian communities, primarily used to renovate historically significant churches, schools, and kindergartens. Naturally, most of these educational institutions are either church-owned and/or considered elite institutions. In addition, Hungary supports a Hungarian-language university, builds stadiums, and funds various cultural programs.

At the peak of these policies, Hungary allocated nearly 1% of its GDP to supporting Hungarians beyond its borders. This proved beneficial not only for Fidesz and its allies but also for the elites of those states, who were thus relieved of the need to invest in Hungarian-inhabited regions. The Romanian political class—both Romanian and Hungarian—welcomed Orbán’s support, as it removed a burden for some while allowing others to maintain the appearance of fulfilling political promises. In return, all that was effectively asked was that every four years, Hungarians in these communities should not forget who to vote for.

Naturally, these policies have not gone unquestioned within Hungary. While society struggles with crumbling hospitals, dysfunctional railways, teacher shortages, and other fundamental challenges, people see that their taxes are not returned in the form of public services but are instead invested in symbolic development projects for communities that do not contribute economically to the country’s development, and which, at the same time, influence how the country is governed. Twenty years after Ferenc Gyurcsány’s rhetoric about “twenty million Romanians,” part of the Hungarian opposition—most notably his former party, DK—has concluded that restricting the rights of Hungarians beyond the borders may yield electoral gains.

Fidesz has by now become notorious for its control over the media. Through printed press, radio, television, YouTube, and social media, it conducts a continuous propaganda campaign. It has also established its Transylvanian branch of this system. RMDSZ actively contributes to keeping the Hungarian community in a kind of informational enclosure, significantly reinforcing the tendency of Transylvanian Hungarians not to integrate into the majority society of Romania, to pay less attention to domestic Romanian developments, and instead to focus on events in Hungary. The media apparatus supported by Fidesz serves this purpose perfectly. The vast majority of Transylvanian Hungarians consume Hungarian media.

Although these policies serve political elites, they generate tensions within Romanian society, particularly within far-right circles. Many consider this support policy unfair and fear that politicians from another country are interfering in their country’s internal affairs. A notable example was when Orbán—ironically—encouraged Transylvanian Hungarians to support Simion’s presidential bid and vote for an openly anti-Hungarian far-right candidate. However, this attempt ultimately failed.

This perceived betrayal seemed capable of reshaping relations between Hungarians in Hungary and those beyond its borders. Public outrage dealt a blow to Orbán, and an overwhelming majority of Transylvanian Hungarians voted for a pro-European candidate. This situation was perhaps most uncomfortable for RMDSZ. While for them it was crucial within Romania that the far right should not win elections, Orbán’s geopolitical strategy pointed in the opposite direction. Thus, for perhaps the first time, RMDSZ found itself caught between two incompatible positions and had to engage in damage control.

How successful this was remains debatable. RMDSZ’s popularity among Transylvanian Hungarians is not particularly strong: it regularly secures the necessary votes “for lack of a better alternative,” but it cannot be said to enjoy genuine societal support. At the same time, it appears that Orbán has largely been forgiven for this “betrayal,” and he and Fidesz remain the most popular Hungarian political force among Transylvanian Hungarians.

The emergence of Péter Magyar, the rise of the Tisza Party, and the recapturing of symbolic political space from Fidesz may still alter the relationship between Hungary and Transylvania. For now, however, Orbán remains the more popular political figure in Transylvania. What changes a potential change of government might bring, how it could reshape the existing networks of relations, and how decisive this might be for RMDSZ remain open questions. After the April elections, it will become clearer what new dynamics the Hungarian community in Transylvania will have to adapt to.

-

Erdély Orbán rabja

A 2026 áprilisában megrendezésre kerülő magyar választások nemcsak Magyarország számára lesznek sorsdöntőek, hanem a határon túli magyarság életét is alapjaiban változtathatják meg. Mindemellett az uniós tagság és a vétójog miatt Orbán Viktornak komoly hatalma van az egész Európai közösség irányításában is. Az az illiberális demokrácia, amit 16 éven keresztül épített ki, az ország elsőszámú és legfontosabb exportjává vált. A francia, a német vagy a holland szélsőjobb számára is Orbán követendő példa lett, és a szuverenista, populista erős ember első megtestesítőjeként vonulhat be a történelem lapjaira.

Azonban „legékesebb” teljesítménye saját népének kifosztása, uszítása és manipulálása volt. Hatalmas károkat okozott a magyar társadalomban, melynek a gazdaság csak a leglátványosabb eleme. A Szőlő utcai botrány, az akugyárak, a folyamatos gyűlöletkeltés kisebbségek és más nemzetek iránt sújtó lelki válsága taszították a magyarságot.

Orbán Viktor és a Fidesz számára a külhoni magyarok kérdése szakrális ponttá vált. Az erdélyi, felvidéki, vajdasági vagy kárpátaljai elveszett testvérek felkarolása, támogatása és a szimbolikus újraegyesítés megteremtése – a kettős állampolgárság megadása révén – új dimenzióba helyezte a magyar egység jelentését. Az anyaországiak számára az Erdélybe való látogatás már egy afféle szertartásos, vallási ünneppé vált; az idealizált székely parasztság képe visszaadta az igazi régelveszett magyarság lelkét.

Míg a magyarországi magyarok számára Székelyföld zarándokhellyé vált, addig az erdélyi magyarság számára az anyaország nem jelentett teljes biztonságot. Gyakran hallani erdélyi magyaroktól, hogy Magyarországon sose tudtak beilleszkedni a társadalomba, mindig kívülállók maradtak, olykor akár „mocskos románokká” váltak, akiknek semmi keresnivalójuk sincs Magyarországon.

A magyar állam és rajta keresztül a Fidesz minden lehetséges szervezetet felhasznált arra, hogy saját népszerűségét erősítse a külhoniak körében. Erdélyben főként a Református Egyházzal, a Románia Magyarok Demokrata Szövetségével (RMDSZ) vagy egyéb jelentős egyházi, gazdasági vagy kulturális szereplőkkel kötött szoros szövetséget. A Betlehem Gábor alapon keresztül pénzt jutatott az erdélyi közösségekhez, amelyekből főleg történelmi jelentőségű templomokat, iskolákat, óvodákat újítottak fel. Természetesen többnyire ezen oktatási intézmények szintén egyházi tulajdonban voltak és/vagy elit intézményeknek számítanak Erdélyben. De mindemellett magyar tannyelvű egyetemet is fenntart, stadiont épít vagy különböző kulturális programokat támogat.

A támogatások csúcsán Magyarország GDP-je szinte 1%-át fordította a külhoni magyarság támogatására. Ez nemcsak a Fidesz és annak szövetségesei számára volt kifizetődő, hanem azon államok elitjei számára is, akik így nem kellett pénzt fordítsanak a magyar lakta régiókba. A romániai román és magyar politikai osztály örömmel fogadta Orbán támogatását, hiszen míg egyiknek egy terhet vett le a válláról, addig a másiknak segített fenntartani a politikai ígéretek megvalósításának látszatát. Természetesen mindezért cserébe csak annyit kért, hogy 4 évente a helyi magyarok ne felejtsék el, kire kell majd behúzni az X-et a választáson.

Természetesen ezek a támogatások nem maradtak megkérdőjelezetlenek az anyaországban. Míg otthon omladozó korházak, nem működő vonatok, tanárhiány és egyéb alapvető nehézségekkel küzd a társadalom, azt látják, hogy az adójukat nem kapják vissza az államtól, hanem az olyan közösséggel szimbolikus fejlesztésébe önti – hiszen az igazság az, hogy ezen támogatások nem hoztak gazdasági fellendülést a külhoni régiókban – amelyek gazdaságilag nem járulnak hozzá az ország fejlődéséhez, és mindemellett még abba is beleszólnak, hogyan legyen irányítva az ország. 20 évvel Gyurcsány Ferenc húszmillió románozása után, a magyar ellenzék egy része, nevezetesen a Gyurcsány régi pártja, a DK, arra a következtetésre jutott, hogy a külhoni magyarok jogainak elvételével lehet szavazatokat nyerni.

A Fidesz mára már hírhedté vált a média uralmával. Szinte minden lehetséges módon, a nyomtatott sajtótól a rádióig, a tévéig, a YouTube-on és egyéb közösségi oldalakon keresztül folyamatos propaganda hadjáratot folytat. S mindennek megteremtette az erdélyi ágát is. Az RMDSZ aktívan részt vesz abban, hogy az erdélyi magyarságot egy burokban tartsa, erőteljesen hozzájárul ahhoz, hogy az erdélyi magyarok ne akarjanak az országuk többségi társadalmának tagjaivá válni, hogy ne foglalkozzanak túl sokat azzal, mi történik Romániában, de annál inkább figyeljenek a magyarországi eseményekre. A Fidesz által támogatott médiagépezet tökéletesen szolgálja ezt a célt. Az erdélyi magyarok javarésze a magyarországi médiát fogyasztja.

Habár a támogatások jól szolgálják a politikai eliteket, a román társadalomban és főként a szélsőjobb berkeiben Orbán Viktor erdélyi magyarsággal kötött „szövetsége” gyakran téma. Az emberek igazságtalannak tartják támogatási politikáját és tartanak attól, hogy egy másik ország politikusai beleszólnak az ő országuk politikájának alakulásába. Erre talán a legjobb példa, amikor Orbán arra buzdította ironikus módon az erdélyi magyarságot, hogy Simion elnökségét támogassák és a nyilván magyarellenes szélsőjobboldali jelöltre szavazzanak. Azonban ebben az esetben sikertelen volt a próbálkozása.

Ez az árulás úgy tűnt, változást hozhat a magyar-magyar kapcsolatokban. A felháborodás keményen megbüntette Orbánt, és az erdélyi magyarság elsöprő többsége az Unió párti jelöltre szavazott. Talán ez a helyzet legkellemetlenebbül az RMDSZ-t érintette. Míg számukra Romániában létfontosságú kérdés volt, hogy ne a szélsőjobboldal nyerje meg a választásokat, addig Orbán geopolitikai stratégiája ennek az ellenkezőjét kívánta. Így talán első alkalommal az RMDSZ úgymond két szék közül a pad alá esett és mentőakcióba kellett kezdenie.

Hogy ez mennyire volt sikeres, az kérdéses. Az RMDSZ népszerűsége az erdélyi magyarok körében nem kimagasló, „jobb hiányában” rendszeresen elnyerik a kellő szavazatokat, de nem mondhatni, hogy a társadalomban pozitívan beszélnek róluk. Azonban olybá tűnik, hogy Orbánnak elnézték az árulást, és továbbra is ő és a Fidesz maradtak a legnépszerűbb magyarországi politikai erő az erdélyiek körében.

Magyar Péter megjelenése, a Tisza párt áradása és a szimbolikus tér visszahódítása a Fidesztől még változtathat az erdélyi-magyarországi viszonyokon, de látszólag egyelőre továbbra is Orbán marad a népszerűbb politikus Erdélyben. Hogy milyen változásokat hozhat egy kormányváltás, hogyan változtathatja meg az eddig kiépült viszonyrendszereket, és mennyire lehet ez sorsdöntő az RMDSZ számára, az kérdés marad. Azonban az áprilisi választások után fény derül arra, hogy milyen új dinamikával kell megbarátkoznia az erdélyi magyarságnak.