Reintegrarea Republicii Moldova în condițiile noilor realități regionale. Colapsul vechilor sisteme politice

Autor: Alexandru Flenchea

Problema transnistreană este, la bază, o construcție geopolitică rusească menită să mențină un avanpost militar și să șantajeze parcursul european al Republicii Moldova. Invazia din Ucraina din 2022 a generat un șoc structural ireversibil care a prăbușit vechiul model economic al regiunii, bazat pe gaz gratuit și controlul holdingului Sheriff.

Dependențele s-au inversat: supraviețuirea economică a Tiraspolului depinde acum de deciziile Chișinăului. Reintegrarea nu mai este o chestiune diplomatică, ci o problemă de securitate națională și de drept intern.

Acum, statul moldovean are datoria și misiunea să se concentreze pe reintegrarea economică și socială a propriilor cetățeni și să restabilească ordinea de drept  pe malul stâng al Nistrului, un pas esențial pentru scoaterea problemei de pe agenda europeană în contextul negocierilor de aderare ale Republicii Moldova la UE.

1. Transnistria: de la un cap de pod sovietic la șantajul militar al Federației Ruse

Problema transnistreană nu a fost niciodată un conflict generat de divergențe etnice sau lingvistice, ci o construcție geopolitică menită să conserve un cap de pod sovietic și, după destrămarea URSS, rusesc în stânga Nistrului, scenariu care a servit drept model pentru Donbas: sprijin militar rusesc, infiltrarea de „omuleți verzi”, acapararea instituțiilor administrative.

Același scenariu s-a încercat și în Găgăuzia la începutul anilor 90, deși, aici, nu este vorba decât de o minoritate etnică, care nu avea nicio valoare politică, geopolitică și nici măcar morală pentru Federația Rusă. Transnistria, în schimb, are un hotar natural, râul Nistru, și, nu mai puțin important, găzduia la acel moment comandamentul și grosul trupelor din ceea ce era atunci armata a 14-a Uniunii Sovietice, ulterior a Federației Ruse. Lucru la care Moscova nu vrut și nu vrea să renunțe, motiv din care a creat acest conflict și-l întreține.

Mai trebuie precizat că, spre deosebire de Abhazia sau Osetia de Sud (regiuni secesioniste ce și-au declarat independența de Republica Georgia, sprijinite militar de Federația Rusă), în Republica Moldova nu a existat o componentă etnică consistentă a conflictului. Esența a fost și rămâne prezența militară a Federației Ruse, perpetuând astfel un veritabil cap de pod al rușilor în regiune.

În prezent, Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), partea a Armatei a 14-a a Federației Ruse, deși modestă ca număr de militari, menține o semnificație politică majoră în regiune. Prezența sa militară ilegală este făcută în ideea că atât timp cât sunt militari ruși acolo, nu vin alți militari, cum ar fi cei ai NATO. Această strategie reflectă, de asemenea, faptul că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, acționează în paradigma secolului XX, bazată pe cuceriri și ocupații teritoriale.

Din cei aproximativ 1.500 de așa ziși militari, doar în jur de 70 sunt ofițeri din Federația Rusă, restul fiind localnici din stânga Nistrului, cu pașapoarte rusești, moldovenești și, uneori, ucrainiene. Aceștia din urmă au semnat contracte cu armata rusă din cauza oportunităților economice limitate din regiune. Se poate spune că ei sunt lipsiți, acum, de orice motivație de a lupta sau de a promova interesele geostrategice ale Federației Ruse.

Totodată, prezența militară rusă, chiar dacă simbolică, reprezintă un obstacol serios în calea aderării la Uniunea Europeană: este greu de imaginat ca cele 27 de state membre să accepte, în final, integrarea unui stat care găzduiește trupe ruse.

Azi, prezența contingentului militar în Transnistria nu mai este o chestiune diplomatică și nici o chestiune de ordin militar, respectiv de încetare a prezenței și retragerii contingentului armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, respectiv din regiunea Transnistreană. Ea a devenit o problemă de securitate națională și de drept intern: un stat suveran trebuie să decidă încetarea prezenței militare ilegale, cu atât mai mult cu cât majoritatea covârșitoare a „militarilor” ruși sunt de fapt cetățeni moldoveni – așadar, situația trebuie să-și găsească o rezolvare internă, în cadrul legal al Republicii Moldova.

2. Colapsul structural și inversarea dependențelor: finalul modelului economic falimentar transnistrean

Modelul de supraviețuire al regiunii transnistrene a fost unul fundamental artificial în ultimii 30 de ani, finanțat prin subvenții mascate. Baza acestui model a fost un pact tacit: gaz gratuit de la Moscova, în schimbul menținerii status quo-ului și găzduirii trupelor ruse. Acest aranjament a permis, în timp, dezvoltarea și dominarea economiei locale de către holdingul Sheriff, care a prosperat pe marginea unei structuri economice distorsionate, cu acordul tacit al Kremlinului tocmai pentru păstrarea acestui status quo în regiunea transnistreană.

Invazia ratată a Rusiei în Ucraina din februarie 2022, precum și neputința Rusiei de a îngenunchea Ucraina, a generat un șoc structural ireversibil care a prăbușit acest model: gazul rusesc azi nu mai este. Dependențele s-au inversat: supraviețuirea economică a regiunii transnistrene depinde astăzi de deciziile Chișinăului. Aprovizionarea cu gaz și funcționarea principalelor întreprinderi industriale sunt condiționate de Chișinău, și nu de Tiraspol.

Această schimbare este cel mai bine ilustrată de dinamica energetică și financiară. Peste jumătate din veniturile regimului proveneau din vânzarea de energie electrică către malul drept. Odată cu reducerea livrărilor de gaz rusesc și renegocierea contractelor, din decembrie 2024–ianuarie 2025, Transnistria a pierdut principalul flux de numerar. Această criză economică internă severă obligă regimul la dialog.

Republica Moldova dispune, în prezent, de pârghiile necesare pentru a elimina distorsiunile economice și pentru a integra un cadru legal unitar.

3. Reintegrarea cetățenilor moldoveni din stânga Nistrului

Cert este că problema transnistreană, deși a debutat ca un dosar eminamente politic și diplomatic, a devenit tot mai mult o chestiune de natură economică și socială.

În birourile de la Chișinău există multiple planuri de reintegrare, dar abordarea centrală s-a schimbat: acum ne concentrăm pe reintegrarea socială și economică treptată a cetățenilor și companiilor.

Reintegrarea, la fel ca integrarea europeană, este un proiect național care necesită un consens larg al forțelor politice, nu poate fi asumat de un singur partid. Deși concurența politică și ciclurile electorale frecvente (alegeri aproape în fiecare an) complică lucrurile, implicarea tuturor partidelor este vitală pentru a mobiliza sprijinul public necesar.

Rolul societății civile este, de asemenea, crucial în a facilita dialogul între taberele politice, chiar și cel în contradictoriu. Obiectivul nu este neapărat "coagularea" într-o viziune uniformă, ci conlucrarea și interacțiunea, pentru că interesele generale (reîntregirea și integrarea europeană) sunt aceleași. Nimeni nu va rezolva această problemă în locul moldovenilor.

Marea majoritate a celor din stânga Nistrului sunt cetățenii noștri. Misiunea este să-i reconectăm la statul Republicii Moldova, oferindu-le drepturi și obligații legale. De asemenea, urmărim integrarea firească a companiilor de bună-credință în sistemul nostru economic. Aceasta înseamnă, pur și simplu, să intre în legalitate: să plătească impozite, să respecte legea și să lucreze transparent. În același timp, este imperativ să eliminăm schemele parazitare, bazate pe gaz și electricitate gratuite sau pe activități nereglementate.

Concluzia este clară: cu cât sunt făcute mai multe lucruri în avans în procesul de reintegrare al cetățenilor moldoveni din stânga Nistrului, punând persoane fizice și juridice sub umbrela legală a Republicii Moldova, cu atât mai mici vor fi problemele în ziua reintegrării oficiale, chiar dacă o soluție politică la conflict întârzie.

4. Aderarea Moldovei la UE și problema transnistreană

Trebuie precizat că obiectivul semnării tratatului de aderare în anul 2028 a fost asumat de partidul de guvernământ într-un cadru electoral, fiind parte esențială a platformei electorale: este un țel și, totodată, o promisiune ambițioasă. Deși este posibil ca negocierile de aderare să fie finalizate în 3 ani, ajustarea cadrului legislativ înseamnă foarte multe resurse politice, implicare politică, angajament politic și colaborare politică între diferite forțe politice – inevitabil.

Adevărata provocare rămâne securitatea regională, în special problema transnistreană nerezolvată. Bruxelles-ul evită să descurajeze poporul moldovean, dar, în același timp, nu vrea să trimită Moscovei semnalul că poate continua să șantajeze Chișinăul menținând conflictul.

Este clar faptul că Moscova nu mai deține pârghiile la fel de eficiente cum le-a avut până acum câțiva ani, respectiv până la încercarea de invazie militară a Ucrainei și, evident, de când dependența energetică s-a schimbat în favoarea Chișinăului.  Dar, oricum, asta nu reduce din complexitatea problemei. Aderarea nu poate ajunge pe masa Consiliului European fără ca problema transnistreană să fie scoasă de pe agendă ca fiind una rezolvată.

În concluzie, viitorul Moldovei și al moldovenilor depinde de rezolvarea acestui conflict. Spre deosebire de Cipru, pentru că uneori se face această comparație, țară care a aderat la UE doar cu partea de sud, sunt două elemente care diferențiază statul moldovean de situația din Cipru: Moldova nu este o insulă și, mai ales, nu este ocupată de o armată NATO (Turcia), ci de o armată considerată inamic declarat al NATO. Enclava transnistreană depinde logistic de Republica Moldova și Ucraina, iar perpetuarea acestui conflict amenință viitorul întregii țări, a tuturor moldovenilor, indiferent că locuiesc în stânga sau dreapta Nistrului.

5. O schimbare de percepție tăcută în Transnistria

Când vine vorba de percepția cetățenilor din Transnistria față de Republica Moldova și UE, răspunsul simplu, dar frustrant de adevărat, este că nu știm cu certitudine.

Orice sondaj de opinie din regiune nu poate oferi date credibile, deoarece oamenii de acolo nu au experimentat niciodată o societate liberă unde se pot exprima fără frică. Ei au trecut direct de la totalitarismul sovietic la un regim polițienesc, fără acei ani de libertate relativă de care au beneficiat, spre exemplu, cetățenii ruși.

Totuși, pe baza experienței, să-i spunem subiective, precum și a comunicării cu mulți cetățeni din stânga Nistrului, se poate degaja o estimare clară: o majoritate covârșitoare înțelege că proiectul transnistrean a falimentat. Ei văd reintegrarea ca fiind inevitabilă și o doresc să se producă rapid, fiind obosiți de incertitudine și fărădelege. De asemenea, înțeleg că Europa este la fel de inevitabilă.

Această schimbare de perspectivă este susținută de realitățile demografice și sociale: exodul populației transnistrene – regiunea a pierdut aproximativ două treimi din populația sa din 1990, oamenii plecând din motive economice, în principal spre Moldova din dreapta Prutului, dar și spre Europa de Vest; interconectarea: cei plecați mențin legătura cu familiile din stânga Nistrului. Această interconectare intensă face ca impactul cultural și informațional dinspre Chișinău și Europa să fie mult mai puternic și absența izolării, adică ce am putea numi rutina zilnică, demonstrează că Transnistria nu funcționează ca o enclavă izolată, ci este strâns interconectată cu Republica Moldova.

Așadar, deși teama îi împiedică să vorbească deschis, contactul constant cu realitatea unei societăți libere le-a format convingerea că statutul actual nu mai este sustenabil.

6. Percepția cetățenilor moldoveni din dreapta Nistrului cu privire la reintegrare

Acesta este, probabil, cel mai dificil subiect. După mai bine de treizeci de ani de separare a societăților de pe malul drept și de pe malul stâng al Nistrului, s-au format percepții diferite, reflexe diferite.

Dacă acum douăzeci de ani marea provocare era cum să fie convinși oamenii din stânga Nistrului să dorească reunificarea cu Republica Moldova, astăzi provocarea este inversă: de a-i pregăti pe cei de pe malul drept să accepte reintegrarea.

Dacă în dreapta Nistrului orientarea pro-europeană este, în marea majoritate, un dat, în stânga Nistrului, pe fundalul degradării economice și sociale, oamenii au început să înțeleagă lipsa alternativelor. Ei știu că nu există alte scenarii viabile, că reintegrarea este singura direcție posibilă.

Marea provocare nu mai este acolo, ci aici, de partea dreaptă a Nistrului: percepțiile adânc înrădăcinate despre Transnistria.

Da, acolo există contrabandă, armată rusă, criminalitate — toate acestea sunt reale. Dar omul de rând din stânga Nistrului, cu grijile și nevoile lui cotidiene, nu are nicio legătură cu aceste fenomene. Este vorba o mână de oameni care profită, care acumulează bani și capital politic. Grosul populației sunt oameni simpli, identici cu moldovenii din dreapta Nistrului: oameni care muncesc, își cresc copiii, și care-și doresc un prezent mai bun — ca să nu mai vorbim despre un viitor mai sigur. De fapt, mulți dintre ei sunt oameni necăjiți, prinși între frontiere simbolice și economice pe care nu le-au ales.

De aceea, astăzi, e nevoie — și, de fapt, deja se lucrează la asta de câțiva ani — de o reeducare civică aici, pe malul drept al Nistrului. Trebuie de conștientizat că reîntregirea nu doar că este inevitabilă – este și necesară. Este firesc să interacționăm cu oameni care gândesc diferit, care au avut alte experiențe de viață și, prin urmare, o altă viziune.

Acestea sunt fundamentele păcii civile în Republica Moldova. Pentru că, până la urmă, e datoria statului și a societății civile — o datorie pe care ne-am asumat-o conștient — de a lucra împreună pentru menținerea păcii interne și pentru refacerea coeziunii sociale a țării noastre.

Alexandru Flenchea are peste 20 de ani de experiență în soluționarea conflictelor, negocieri de pace și procese de reintegrare. A fost viceprim-ministru pentru reintegrare și negociator-șef al Republicii Moldova în formatul 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean (2019–2020).

De-a lungul carierei, a colaborat cu instituții naționale și internaționale – între care Guvernul Republicii Moldova, OSCE, PNUD și Ambasada SUA la Chișinău. În 2022, a fondat Asociația „Inițiativa pentru Pace” (I4P), care promovează politici de reintegrare, combaterea dezinformării și educația civică.