Mihaela Natea

Când agenții lui Stalin  inventează o limbă: povestea „limbii moldoveneștii” și realitatea dezinformării ruse

Pentru a înțelege ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova, trebuie să privim înapoi, la istorie. Pentru a înțelege dezinformarea rusă actuală, trebuie să înțelegem propaganda sovietică de odinioară. Iar pentru a înțelege cum funcționează vectorii de influență, trebuie să admitem că întotdeauna au existat „agenți utili” – sau, de ce nu, „idioți utili” –, dispuși, în schimbul unor avantaje, să legitimeze chiar și „științific” ficțiuni create pentru a servi unor scopuri politice.

Graiul moldovenesc este o realitate lingvistică pe întreg teritoriul Moldovei lui Ștefan cel Mare, însă „limba moldovenească” este o ficțiune sovietică. Ea a fost inventată după Marea Unire din 1918, când Sfatul Țării de la Chișinău a hotărât în mod democratic unirea teritoriului dintre Prut și Nistru cu România, la 27 martie 1918. Pe acest teritoriu, majoritatea absolută a locuitorilor vorbeau aceeași limbă română (în grai moldovenesc) ca și cei de peste Prut. Ca reacție perfidă, autoritățile sovietice au înființat, în 1924, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, așezată în Transnistria. Acolo a fost inventată artificial teoria unei „limbi moldovenești” distincte de limba română și cu pretinse rădăcini slave. După cel de-al Doilea Război Mondial, autoritățile sovietice au impus conceptul lor de „limbă moldovenească”, folosind alfabetul chirilic, în scopul justificării politice a ocupației sovietice și a noii realități teritoriale create după Conferința de la Ialta.

Pentru locuitorii dintre Prut și Nistru, ocupația sovietică a adus deportări, crime, nedreptăți, abuzuri, jafuri, impunerea „omului nou” sovietic comunist și a „limbii moldovenești”.

Din acest exemplu, care până nu demult mai producea efecte în spațiul Europei Centrale și de Est, trebuie să înțelegem că narațiunile Rusiei pleacă mereu de la un element real, dar sunt deformate pentru a servi unor obiective politice. Dacă ne uităm la situația actuală din Republica Moldova, dar și din regiune, inclusiv din România, observăm că astfel de tentative sunt ușor de identificat în mass-media și în mediul online. Aceste teorii sunt fabricate cu grijă și promovate cu atenție:

• Rusia pretinde că are dreptul să decidă pentru statele din sfera sa de influență;
• apartenența la UE sau NATO ar fi o amenințare pentru Moscova;
• Occidentul „provoacă” Rusia;
• „drepturile Rusiei” în estul Ucrainei ar fi legitime;
• Rusia ar fi victima agresiunii occidentale;
• drepturile minorităților în Ucraina sau Republica Moldova nu ar fi respectate;
• Occidentul ar fi impus conduceri obediente, care acționează împotriva cetățenilor și a Rusiei;
• dacă Republica Moldova va rămâne pe un drum pro-occidental, va fi atrasă inevitabil în război.

Puteți recunoaște cu siguranță aici o parte din temele de dezinformare promovate în spațiul public, atât anul trecut, în timpul alegerilor prezidențiale și al referendumului, cât și acum, în contextul alegerilor parlamentare.

Rămâne însă întrebarea: în acest război pentru mintea și sufletul oamenilor – care în curând se vor prezenta la vot – va învinge emoția lipsită de argumente, hrănită de ficțiuni, sau rațiunea bazată pe fapte și istorie?

Alegerea pe care moldovenii o fac la urne nu este doar una politică, ci și una de identitate. Este o decizie între adevăr și ficțiune, între Europa viitorului și un trecut controlat de Moscova. Lecțiile istoriei ne arată că dezinformarea prinde rădăcini doar acolo unde este lăsată să crească. De aceea, votul dat trebuie să fie, poate mai mult ca oricând, un vot pentru adevăr.

-

When Stalin’s Agents Invent a Language: The Story of the “Moldovan Language” and the Reality of Russian Disinformation

In order to understand what is happening today in the Republic of Moldova, we must look back in history. In order to understand current Russian disinformation, we need to revisit Soviet-era propaganda. And to understand how influence vectors work, we must admit that there have always been “agents” – or, why not, “useful idiots” – willing, in exchange for certain advantages, to legitimize, even “scientifically,” fictions created to serve political agendas.

The Moldavian dialect is a linguistic reality across the entire territory of Stephen the Great’s Moldavia, but the so-called “Moldovan language” is a Soviet fiction. It was invented after the Great Union of 1918, when the Sfatul Țării in Chișinău decided democratically, on March 27, 1918, to unite the territory between the Prut and the Dniester with Romania. In this region, the overwhelming majority of inhabitants spoke the same Romanian language (in the Moldavian dialect) as those west of the Prut. As a perfidious reaction, the Soviet authorities established, in 1924, the Moldavian Autonomous Soviet Socialist Republic, located in Transnistria. There, they artificially created the theory of a “Moldovan language” distinct from Romanian and with alleged Slavic roots.

After the Second World War, Soviet authorities imposed their concept of a “Moldovan language,” written in Cyrillic script, as a political tool to justify Soviet occupation and the new territorial realities created after the Yalta Conference.

For the people living between the Prut and the Dniester, Soviet occupation brought deportations, crimes, injustices, abuses, looting, the imposition of the communist “new Soviet man,” and the “Moldovan language.”

From this example – which until recently was still producing effects across Central and Eastern Europe – we must understand that Russia’s narratives always begin with a kernel of truth but are then distorted to serve political objectives. If we look at the current situation in the Republic of Moldova, but also in the region, including Romania, we can see that such attempts are easily identifiable in the media and online. These theories are carefully manufactured and deliberately promoted:

• Russia claims it has the right to decide for the states in its sphere of influence;
• EU or NATO membership is portrayed as a threat to Moscow;
• The West is accused of “provoking” Russia;
• Russia’s alleged “rights” in eastern Ukraine are framed as legitimate;
• Russia is presented as the victim of Western aggression;
• Minority rights in Ukraine or the Republic of Moldova are said not to be respected;
• The West is accused of imposing obedient governments that act against their own citizens and against Russia;
• If the Republic of Moldova continues on a pro-Western path, it will inevitably be dragged into war.

You can certainly recognize here some of the disinformation themes promoted in the public space, both last year during the presidential elections and the referendum, and now, in the context of the parliamentary elections.

The question remains: in this war for people’s hearts and minds – as they prepare to go to the polls – will emotion devoid of arguments, fueled by fictions, prevail, or will reason grounded in facts and history?

The choice Moldovans make at the ballot box is not only a political one, but also one of identity. It is a decision between truth and fiction, between Europe’s future and a past controlled by Moscow. History teaches us that disinformation takes root only where it is allowed to grow. That is why, perhaps more than ever, the vote must be a vote for truth.

Associate Professor, PhD, Habil. Mihaela Daciana Natea