Este illiberalismul lui Orbán la final de drum?

Votul maghiarilor între suveranism și apartenența la Europa

O alegere politică care depășește rutina electorală

Parcă mai mult ca oricând după căderea comunismului, maghiarii se află în fața unei alegeri politice care depășește rutina electorală: între o democrație liberală care presupune reconectarea funcțională la Europa și un model iliberal, suveranist, ale cărui consecințe sunt o izolare europeană tot mai vizibilă. Nu este vorba doar despre opțiuni ideologice concurente, ci despre două traiectorii distincte de dezvoltare politică, economică și instituțională.

Alegerile parlamentare din 12 aprilie 2026 depășesc, așadar, miza unei simple alternanțe la guvernare. Ele pot marca fie începutul unei reevaluări profunde a modului în care maghiarii – din Ungaria și din comunitățile din afara granițelor care participă la acest scrutin – își proiectează viitorul național în Europa, fie un nou test de rezistență pentru un model politic care a dominat Ungaria timp de 16 ani și care a reconfigurat relația acesteia cu restul Uniunii Europene.

Iliberalismul – pus sub semnul întrebării din interior

Iliberalismul nu mai este astăzi contestat preponderent de mainstreamul politic european, ci, pentru prima dată în mod semnificativ, din interiorul societății și al elitei politice maghiare. Această mutație reflectă nu atât o schimbare de preferințe ideologice, cât deznodământul unei tensiuni mai profunde legate de identitatea națională și europeană a Ungariei.

În timp, configurarea instituțiilor statului prin numiri politice loiale a consolidat un sistem coerent din punct de vedere al controlului, dar tot mai dificil de reconciliat cu narațiunea oficială a apărării interesului național.

Pe măsură ce efectele acestui model au devenit vizibile în viața publică, o parte tot mai mare a societății a început să ia în calcul posibilitatea unei alternative politice, inclusiv prin susținerea unei opoziții provenite chiar din interiorul cercului de putere construit după 2010, al cărei lider, Péter Magyar, a fost el însuși un apropiat al actualului prim-ministru.

De la dispută ideologică la limită structurală

În acest sens, illiberalismul nu mai e contestat doar ca opțiune politică, ci tot mai vizibil prin prisma efectelor sale economice, instituționale, strategic geostrategice. Degradarea perceptibilă a nivelului de trai, combinată cu izolarea funcțională a Ungariei în cadrul Uniunii Europene și cu accesul limitat la fondurile europene, a transformat dezbaterea despre modelul de guvernare într-una legată de costuri concrete suportate de societate.

Tocmai această acumulare de efecte explică paradoxul momentului actual: un sistem politic construit în jurul ideii depășirii democrației liberale ajunge el însuși să fie pus sub semnul întrebării nu din rațiuni doctrinare, ci din cauza dificultății de a răspunde eficient exigențelor economice și geopolitice ale prezentului.

Ascensiunea lui Péter Magyar și a partidului Tisza nu reprezintă cauza dificultăților politice, economice și sociale cu care se confruntă Ungaria, ci mai degrabă simptomul unei uzuri structurale a modelului de guvernare construit în ultimii ani. Costurile economice acumulate – de la pierderea accesului la fonduri europene până la constrângeri bugetare tot mai severe – au redus semnificativ capacitatea statului de a amortiza șocurile externe și de a menține un nivel predictibil al bunăstării.

Vulnerabilizarea forintului, nivelul ridicat al dobânzilor interne și presiunile inflaționiste persistente nu pot fi separate de acest context. În lipsa unui acces funcțional la resursele europene, răspunsul guvernamental a fost dominat de soluții conjuncturale: împrumuturi externe opace, orientarea către surse alternative de finanțare și politici sociale cu accent pronunțat electoral. Măsuri precum extinderea transferurilor către pensionari sau facilitățile de creditare pentru tineri au produs, pe termen scurt, efecte de protecție socială, dar au contribuit, pe termen mediu, la dezechilibre bugetare și la distorsiuni pe piețe-cheie, inclusiv pe piața locuințelor.

Când identitatea și interesul național devin povară economică

În acest context, iliberalismul încetează să mai fie perceput ca o formulă identitară menită să consolideze mândria națională și devine, pentru o parte tot mai largă a societății, o povară economică resimțită cotidian. Schimbarea de percepție nu este rezultatul unei convertiri ideologice, ci al confruntării directe cu limitele unui model care promite stabilitate, dar livrează incertitudine economică.

Ungaria și UE: de la veto la influență limitată sau irelevanță

În paralel cu presiunile economice interne, poziționarea Ungariei în cadrul Uniunii Europene a intrat într-o fază de recalibrare tacită. Strategia utilizării dreptului de veto ca instrument de negociere politică a funcționat o perioadă, alimentând percepția internă a unei Ungarii capabile să blocheze decizii majore la nivel european. În ultimii ani însă, această tactică și-a pierdut eficiența, pe măsură ce Uniunea a recurs tot mai frecvent la mecanisme decizionale care reduc dependența de unanimitate în situații de criză.

Utilizarea unor baze juridice precum articolul 122 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene a permis adoptarea unor decizii esențiale în domenii sensibile – energie, asistență financiară, sprijin pentru Ucraina – prin majoritate calificată. Din această perspectivă, Ungaria nu a fost exclusă formal din procesul decizional, dar capacitatea sa de a influența rezultatul final a devenit limitată. Prezența la masa negocierilor nu a mai fost echivalentă cu puterea de a impune o direcție politică.

Această evoluție are consecințe care depășesc planul simbolic. Pe termen mediu, ea reduce capacitatea Budapestei de a transforma conflictul cu instituțiile europene într-un instrument de câștig intern și accentuează costurile izolării funcționale. Într-o Uniune care a învățat să funcționeze și în condiții de dezacord, influența politică nu mai este conferită de blocaj și a unor narațiuni care nu conving pe nimeni, nici măcar propria populație, ci de credibilitatea participării.

Comunitățile maghiare din afara Ungariei și logica loialității politice

Dimensiunea votului extern, în special cel al maghiarilor din Transilvania care dețin cetățenia ungară, rămâne un element relevant în ecuația electorală a alegerilor din 12 aprilie 2026. În ultimele cicluri electorale, acest electorat s-a pronunțat în mod consistent în favoarea partidului de guvernământ, pe fondul unui amestec de solidaritate identitară, sprijin financiar și integrare instituțională simbolică oferită de Budapesta comunităților maghiare din afara granițelor.

Această relație nu poate fi redusă la un simplu calcul electoral. Ea a funcționat ca un mecanism de legitimare reciprocă: guvernul de la Budapesta și-a consolidat discursul de protector al națiunii maghiare extinse, iar comunitățile din afara Ungariei au beneficiat de resurse și vizibilitate politică. Totuși, în ultimii ani, acest echilibru a început să prezinte fisuri, pe măsură ce costurile izolării europene și ale tensiunilor geopolitice au devenit mai vizibile inclusiv în spațiul transfrontalier.

Episoade recente – precum validarea politică de către Orbán a unor alianțe suveraniste controversate în regiune sau dezvăluirile legate de utilizarea fondurilor destinate comunităților maghiare – au generat nemulțumiri punctuale și o erodare simbolică a încrederii, fără a produce însă, cel puțin deocamdată, o realiniere electorală majoră. Este probabil ca o parte semnificativă a electoratului maghiar din Transilvania să rămână fidel opțiunii tradiționale, dar nu mai este sigur că această loialitate poate fi considerată automată sau lipsită de condiționări.

Trei scenarii pentru Ungaria post-2026

Rezultatul alegerilor din aprilie 2026 va deschide una dintre cele trei traiectorii politice plauzibile, fiecare cu implicații distincte pentru Ungaria și relația sa cu Europa.

Scenariul 1 – Victoria Tisza cu majoritate simplă. Un asemenea rezultat ar marca o ruptură politică semnificativă, dar nu lipsită de dificultăți. Un guvern condus de Péter Magyar s-ar confrunta probabil cu o rezistență instituțională considerabilă din partea structurilor consolidate în ultimii ani. Prioritatea imediată ar fi restabilirea unei relații funcționale cu Uniunea Europeană și deblocarea accesului la fondurile europene, însă capacitatea de reformă rapidă ar fi limitată de arhitectura instituțională existentă.

Scenariul 2 – Victoria Fidesz fără majoritate constituțională. O reconfirmare a partidului de guvernământ, dar fără supermajoritatea de două treimi, ar reduce semnificativ marja de manevră politică a executivului. Absența posibilității de a modifica Constituția sau de a guverna extensiv prin mecanisme de urgență ar conduce la o fragmentare a puterii și la o guvernare mai constrânsă, în condițiile menținerii tensiunilor cu instituțiile europene.

Scenariul 3 – Absența unei majorități clare. Un rezultat indecis ar deschide o perioadă de negocieri dificile și potențială instabilitate politică. Într-un asemenea context, capacitatea Ungariei de a formula politici coerente și de a-și reconfigura poziția europeană ar fi temporar diminuată, cu efecte directe asupra economiei și încrederii publice.

Un vot despre direcția în care se îndreaptă națiunea sau un vot despre persoane?

Indiferent de scenariul care se va concretiza, alegerile parlamentare din 2026 vor reprezenta mai mult decât un test electoral obișnuit. Ele vor indica dacă Ungaria continuă să funcționeze ca un laborator politic distinct în interiorul Uniunii Europene sau dacă își asumă o recalibrare pragmatică a relației sale cu Europa. Nu este un vot despre un lider sau un partid anume, ci despre sustenabilitatea unui model de guvernare într-un context european și global aflat în transformare rapidă.

Din această perspectivă, întrebarea centrală a scrutinului din aprilie nu este dacă illiberalismul a câștigat sau a pierdut, ci dacă societatea maghiară mai consideră acest model compatibil cu propriile sale așteptări economice, instituționale și europene.